Parteneriat surpriză: Dolce și postul național de televiziune cred în faptul că fotbalul le poate impune în cursa ratingurilor și plănuiesc o alianță pentru achiziționarea drepturilor TV ale Ligii I
DigiSport și GSP TV au realizat împreună o audiență medie pe zi cât cea a Sport.ro în 2010. Pentru licitația în care vor fi scoase la vânzare drepturile pentru difuzarea partidelor din Liga I, nou-înființatul canal DolceSport pregătește un parteneriat-surpriză cu TVR.
Cluburile de fotbal și posturile TV de sport din România așteaptă cu sufletul la gură licitația pentru dreptul de a transmite meciurile din Liga I începând cu sezonul viitor. Sumele vehiculate în lumea mass-media îi entuziasmează pe conducătorii echipelor de la noi, întrucât în acest an vor fi toate șansele ca pragul de 85 de milioane plus TVA stabilit în urmă cu trei ani să fie depășit. O garanție în acest sens este și declarația președintelui LPF, Dumitru Dragomir, care a spus răspicat că va scoate mai mulți bani de la televiziuni, mizând pe 50 de milioane de euro pe sezon.
Moody’s: RCS, de la stabil la negativ Noua apariție în piața media de sport în 2010 a reprezentat-o postul DolceSport. Cu un conținut mai degrabă firav în acest moment, reprezentanții Dolce vor încerca să dea marea lovitură prin achiziționarea drepturilor pentru Liga I. ProSport a aflat că această tentativă va fi susținută de un posibil parteneriat cu TVR. Avantajul alianței este dat de faptul că statul român are influență în ambele instituții. Dolce este deținută de Romtelecom, unde 45,99% din acțiuni sunt ale Ministerului Comunicațiilor, în timp ce televiziunea națională aparține de drept statului. Principalul rival al coaliției Dolce – TVR rămâne DigiSport, postul RCS&RDS, chiar dacă nu este exclusă o apariție surpriză, existând și alți jucători importanți atât pe piața de cablu TV, cât și pe cea de televiziune. În ceea ce privește actuala deținătoare, este de urmărit evoluția ei după ce recent agenția de ratinguri și analize de risc Moody’s a schimbat perspectiva ratingului pentru compania de telecomunicații (RCS&RDS) de la stabil la negativ, din cauza evoluției slabe a veniturilor, planurilor agresive de investiții și incertitudinilor economice din România și Ungaria.
Digi are și planul B
În eventualitatea în care vor pierde licitația pentru Liga I, cei de la Digi au un plan de rezervă. Datorită investițiilor făcute anii trecuți, ei și-au asigurat un portofoliu foarte bogat care cuprinde drepturile pentru Premier League, Primera Division, Serie A, Liga Campionilor la handbal și Formula 1. În plus, postul celor de la RCS&RDS intenționează în cazul unui eșec la licitația din martie să se reorienteze spre o altă competiție de anvergură, Liga Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER